luni, 27 aprilie 2015

Salata cu ciuperci

Astăzi am preparat o rețetă pe care o știu de la mama mea. Rapidă și gustoasă. Poate fi servită ca o salată sau ca și garnitură.

Ingrediente:
  • 4-5 cartofi
  • 500 g ciuperci champignon
  • 3-2 castraveți murați (sau orice altă murătură)
  • un praf de sare
  • maioneză (eu am folosesc maioneză preparată în casa)

Preparare:

Cartofii se fierb în coajă. Se răcesc și se curăță. Ciupercile se curăță, se spală, se taie sau pot fi folosite și întregi (eu le-am tăiat). Într-o cratiță se pune puțin ulei, îl lăsăm să se încindă și adăugăm ciupercile și puțină sare. Le lăsăm să fiarbă până se evaporă zeama care iese din ciuperci.
Tăiem cartofii cubulețe îi punem în recipientul în care vrem să facem salata. Castraveții îi tăiem la fel, îi punem peste cartofi. Adăugăm și ciupercile și mai punem sare după gust. Le amestecăm și punem maioneza. Ornăm după preferințe.

vineri, 24 aprilie 2015

Tort cu mere

În general nu sunt adepta dulciurilor fără ciocolată. Sunt fană ciocolată, iar dulciurile fără acest ingredient parcă nu sunt la fel de gustoase, părerea mea. Însă această prăjitură cu mere este genială, gustoasă, rafinată, bună bună bună, de aceea m-am gândit să o împărtășesc cu voi.

Ingrediente:
  • 4-5 mere
  • 6 ouă
  • 300 g zahăr
  • un praf de copt
  • 250 g margarină sau unt
  • 6 linguri făină
  • 8-10 lingurițe dulceață
  • 250 g frișcă

Preparare:
Întâi caramelizăm 200 g de zahăr. Îl lăsăm pe foc până capătă o culoare aurie. Dacă este ținut prea mult devine amar. Întindem zahărul caramelizat pe tot interiorul inclusiv pe pereții tăvii în care vrem să coacem tortul. Este bine să caramelizăm zahărul direct în recipientul (rotund de preferință) în care vrem să coacem prăjitura.
Lăsăm să se întărească zahărul caramelizat și trecem la prepararea blatului. Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat spumă, când spuma devine tare adăugăm și restul de zahăr în ploaie și continuăm să mixăm. Adăugăm și gălbenușurile treptat și mixăm. Când totul devine ca o cremă încorporăm făina tot treptat în care am pus praful de copt, mestecând ușor.
După ce s-a întărit caramelul întindem peste el margarina sau untul, peste tot pe unde am întins caramelul.
Decojom merele, le tăiem pe jumătate și le curățăm de semințe. În gaura unde au fost semințele punem o linguriță de dulceață și așezăm merele cu gura în jos în tavă. Peste punem și compoziția blatului și punem în cuptorul încălzit la 180 grade pentru aprox. 45 de minute.


După ce scoatem din cuptor scoatem tortul din tavă. Îl răsturnăm pe un platou și astfel merele vor ajunge deasupra, iar zeama care de formeaza va însiropa blatul. Când s-a răcit îl ornăm cu frișcă.

joi, 23 aprilie 2015

Tiramisu

Tiramisu este un desert tradițional italian foarte apreciat în Italia și nu numai. Este delicioasă și se prepară destul de simplu. Pentru asta avem nevoie de:

Ingrediente:
  • 500 g pișcoturi
  • 250 g mascarpone
  • 2-3 fiole esență de rom
  • 300 ml cafea tare
  • 2-3 linguri lichior de vișine (așa am pus eu)
  • 3 gălbenușuri de ou
  • 150 g frișcă
  • 3 linguri zahăr
  • o lingură cacao

Preparare:

Crema: Cele 3 gălbenușuri de ou și zahărul se amestecă cu mixerul până își schimbă culoarea și devine ca o cremă. Peste această cremă se pune brânza mascarpone, se mai amestecă până se încorporează și apoi se pune frișca bătută spumă. Aceasta este crema, care după preparare se pune la rece 30 de minute.

Între timp preparăm cafeaua tare. După ce se răcește punem esența de rom și lichiorul de vișine.
Când și crema este gata montăm prăjitura. Pișcoturile se înmoaie doar puțin în cafea și se așează unul lângă altul pe platou, acesta fiind primul strat al prăjiturii peste care întindem și primul strat de cremă. Și tot așa până terminăm pișcoturile și crema. Ultimul strat al prăjiturii trebuie sa fie de cremă peste care presărăm cacao.
Aceasta este prăjitura care vă asigur că este delicioasă și fină de asemenea.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Orez cu mazare

Pentru ca este post, astăzi o să vă prezint o rețetă ușoară, sănătoasă și gustoasă.

Ingrediente:
  •  ulei
  • 300 g mazăre congelată
  • 1 ceapă mare
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 cană orez
  • 500 ml apă
  • 1 ardei gras roșu (așa am folosit eu)
  • sare
Preparare:
Ceapa și usturoiul se toacă mărunt și se pune într-o cratiță cu puțin ulei la prăjit. Când sunt gata se adaugă mazărea congelată. Le lăsăm 5 minute timp în care amestecăm puțin. Apoi punem orezul spălat, apa și sare după gust. Când începe să fiarbă punem și ardeiul tăiat cubulețe și mai lăsăm să fiarbă până scade apa.
Putem să-l servim așa simplu sau ca și garnitură. Eu l-am mâncat împreună cu ciuperci pleurotus cu usturoi.
Sper să încercați această rețetă care este una delicioasă.

duminică, 5 aprilie 2015

Amestec mexican cu sos și pui

Este foarte cunoscut faptul că mexicanii mănâncă picant, foarte picant aș spune eu, însă acum nu o să vă prezint o rețetă picantă, ci una adaptată, una proprie. Este ușor de preparat și rapid. Ideală atunci când sunteți în criză de timp. Pentru aceasta voi folosi următoarele ingrediente:
  • o pungă 500 g amestec mexican cu orez, mazăre, ciuperci, morcov, ardei
  • o ceapă 
  • ulei
  • sare
  • piper
  • 500 ml apă
  • 4 copănele de pui
  • 2-3 linguri bulion
  • pătrunjel verde
 Preparare:
Ceapa tocată mărunt se pune la călit în ulei. Când devine aurie adăugăm amestecul mexican și apa, condimentăm după gust cu sare, piper și lăsăm să fiarbă circa 10- 15 minute. Între timp într-o altă tigaie punem la prăjit copănelele.
Când legumele sunt fierte punem bulionul și mai lăsăm să fiarbă două minute, apoi punem peste legume și carnea de pui și mai lăsăm pe foc 5-10 minute. La final presărăm pătrunjelul și putem servi preparatul.
Pe viitor o să vă prezint și rețeta în varianta picantă. 

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Chec cu nuca de cocos si stafide


Ingrediente:
  • 6 ouă 
  • 250 g zahăr
  • stafide
  • 20 g fulgi nucă de cocos
  • 1-2 linguri ulei
  • 10 linguri de apă
  • 14 linguri făină
  • 1 lingură cacao
Preparare:

Zahărul se amestecă împreună cu apa se se pun pe foc până se topește zahărul și clocotește puțin. Între timp se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat spumă. După ce au fost bătute spumă peste ele se pune treptat (în ploaie) zahărul topit, fierbinte. Peste gălbenușuri se pune uleiul și se amestecă până devine ca o pastă și se adaugă tot în ploaie peste albușuri și continuăm să batem.
În amestecul obținut încorporăm făina treptat și amestecăm ușor. După ce devine ca o pastă uniformă adăugăm stafidele, nuca de cocos și cacaoa.
Punem la cuptor aproximativ 30-35 de minute. Eu l-am copt într-o tavă întinsă, dar poate pus și în clasica tavă pentru chec. Compoziția este pentru două checuri.
Se servește cald sau rece în funcție de preferințe. Este ideal dimineața la cafea.

vineri, 3 aprilie 2015

Salată orientală de post


Există o varietate de rețete de salată orientală, eu astăzi o să vă prezint varianta mea (una dintre ele). Este ușor de preparat, răcoritoare, rapidă, gustoasă, sănătoasă și de post.

Ingrediente:
- 4-5 cartofi
- o ceapă albă sau roșie (în funcție de preferințe)
- 2-3 castraveți murați
- ulei
- sare
- piper
- leuștean
- oțet
- muștar

Preparare:
Cartofii se spală și se fierb în coajă circa 25-30 minute, se scurg de apă, se lasă puțin la răcit, se curață de coajă și se taie cubulețe.
Castraveții se taie cubulețe.  Ceapa se toacă marunt și se amestecă împreună cu celelalte ingredientele tăiate. Separat preparam dressing-ul din: o lingură de muștar, 1-2 linguri ulei, o lingură de otet, sare, piper, leuștean și îl punem peste salată. Amestecam bine și aranjăm pe farfurie în funcție de preferințe, creativitate și inspirația de moment. Eu am optat pentru morcovi murați și ceapă verde.
Poate fi servită simplă sau ca și garnitură pentru alte preparate.